Aplicarea pesticidelor în pădure poate fi privită ca o problemă de alocare a resurselor: administratorul compară costul intervenției cu pierderile potențiale produse de defoliatori. Dar ecuația se complică atunci când produsul generează dezechilibre ecologice, selectează populații rezistente sau nu mai poate fi utilizat în păduri certificate.
Aceste mecanisme sunt analizate în studiul „Aspecte privind aplicarea pesticidelor în silvicultura din România”, realizat de Constantin Ciornei, Bogdan-Ionuț Pleșca și Daniela Lupăștean și publicat în 2023 în Bucovina Forestiera. Lucrarea combină o trecere în revistă a etapelor istorice cu date privind suprafețele tratate în perioada 2008-2023.
În prima perioadă analizată, criteriile urmărite erau clare: toxicitate ridicată pentru insecte, toxicitate cât mai redusă pentru oameni și mediu, producție industrială posibilă și preț mic. În practică, produsele organoclorurate DDT și HCH au fost folosite pe suprafețe mari. Ele au limitat defolierile, dar autorii descriu efecte adverse asupra ecosistemelor și repetarea mai frecventă a gradațiilor.
Presiunea economică era semnificativă. În perioada 1980-1985, factorii biotici au afectat anual între 11,5% și 13,8% din suprafața totală a fondului forestier. În 1982-1983, suprafața afectată a ajuns la 902,7 mii de hectare. După 1985, atacurile deosebit de puternice ale Lymantria dispar au dus la un maxim de peste 500.000 de hectare tratate în 1987-1988.
O problemă economică și tehnică a fost creșterea rezistenței dăunătorilor. Studiul citează 203 specii rezistente la insecticide pe bază de DDT și 225 la insecticide ciclodienice, în datele disponibile pentru 1976. Înlocuirea organocloruratelor a dus la utilizarea organofosforicelor, a piretroizilor și ulterior a inhibitorilor de creștere.
Autorii descriu avantajele relative ale noilor produse: piretroizii aveau o eficacitate mai mare la cantități mai mici, iar unele produse se descompuneau în cel mult șase-opt zile. Totuși, studiul nu transformă aceste diferențe într-un calcul complet al costului total. Nu sunt prezentate serii comparabile pentru prețul produselor, costul aviației, manoperă sau pierderile economice pentru fiecare an.
În intervalul recent analizat, suprafața totală tratată în pădurile de foioase a fost de 192.656 de hectare. Tratamentele aeriene au însumat 115.244 de hectare, adică 59,8% din total, iar cele terestre 73.477 de hectare, respectiv 38,1%. Produsele pe bază de diflubenzuron au reprezentat 175.996 de hectare, adică 91,3% din lucrări.
Distribuția arată o concentrare puternică pe o singură categorie de produs selectiv, în timp ce biopreparatele au rămas minoritare: preparatele bacteriene au acoperit 6.519 hectare, cele piretroide 6.319 hectare, iar cele virale 3.822 de hectare. În 2019, produsele bacteriene au ajuns la 5.130 de hectare, pe fondul unor atacuri puternice de tortricide și geometride.
După anul 2000, certificarea forestieră și standardele FSC au restricționat utilizarea pesticidelor. Studiul menționează interzicerea a 390 de substanțe chimice și derogări pentru unele substanțe fără înlocuitori. În acest cadru, producătorii și distribuitorii nu au manifestat, potrivit autorilor, suficient interes pentru dezvoltarea și testarea unor alternative.
Lucrarea indică direcția către management integrat, prevenție, biopreparate și stimularea dușmanilor naturali. Datele susțin o schimbare de structură, nu o concluzie universală despre superioritatea economică a unei metode. Rezultatul studiului este o documentare a evoluției și a limitelor sistemului, nu o evaluare financiară completă a tuturor opțiunilor.
Sursa: Aspecte privind aplicarea pesticidelor în silvicultura din România
