Niclas Poitiers este cercetător în cadrul prestigiosului think tank Bruegel din Bruxelles, fiind un expert recunoscut în politici de comerț internațional și economie digitală. Tillman Schenk este specialist în analize economice și strategii tehnologice, contribuind constant la dezbaterea privind autonomia strategică a Uniunii Europene în contextul rivalității dintre marile puteri.

Adoptat în anul 2023 pe fondul șocurilor provocate de pandemie asupra lanțurilor de aprovizionare, Regulamentul european privind cipul (European Chips Act) a fost conceput pentru a cataliza expansiunea industriei de semiconductori în Uniunea Europeană. Realitatea anului 2026 demonstrează însă că acest act a livrat mai puțin decât s-a promis, atât în ceea ce privește volumul finanțării mobilizate, cât și în coordonarea strategică a resurselor. Comisia Europeană pregătește acum o a doua versiune a reglementării, o revizuire care trebuie să răspundă direct carențelor primei etape și noilor cerințe impuse de era inteligenței artificiale. Strategia actuală trebuie să evolueze de la o dorință nerealistă de autosuficiență către o poziție de suveranitate construită pe indispensabilitate, protejând și dezvoltând punctele forte pe care Europa le deține deja.

Bilanțul primei etape a Chips Act este unul marcat de obiective ambițioase, dar greu de atins, cum a fost ținta de a atinge o cotă de 20% din producția globală de semiconductori avansați până în 2030. Deși s-a încercat stimularea investițiilor prin trei piloni principali, de la cercetare la monitorizarea lanțurilor de valori, rezultatele financiare au rămas mult în urma competiției globale. În timp ce Statele Unite au oferit Departamentului de Comerț fonduri masive și o discreție substanțială în alocarea acestora, mecanismele europene au rămas blocate într-un mandat limitat al Comisiei. Din cele 43 de miliarde de euro estimate pentru investiții publice, Comisia gestionează direct doar o mică fracțiune, restul fiind la latitudinea ajutoarelor de stat decise de guvernele naționale. Această fragmentare a redus impactul efortului colectiv în fața unei curse globale a subvențiilor tot mai agresive.

Un moment de cotitură care ilustrează limitele actualei strategii a fost anularea, în iulie 2025, a planului Intel de a construi o fabrică de semiconductori avansați la Magdeburg, în Germania. Deși acest proiect era considerat investiția fanion a Europei, retragerea gigantului american a scos la iveală o problemă structurală profundă. Cererea europeană de cipuri provine majoritar din sectorul auto și din aplicații industriale, domenii care utilizează tehnologii mature, nu neapărat cipuri de ultimă generație. Lipsa unor angajamente ferme din partea clienților pentru producția de vârf a făcut ca investiția să nu mai fie sustenabilă comercial. Această discrepanță între ambiția politică de a produce tehnologie de ultimă oră și structura reală a cererii de pe piața internă reprezintă o lecție dură pentru planificatorii de la Bruxelles.

În paralel cu aceste dificultăți interne, contextul geopolitic s-a transformat radical. Cererea de cipuri pentru inteligența artificială a explodat, iar puterea de calcul a devenit un activ strategic fundamental. Statele Unite tratează acum semiconductorii ca pe o infrastructură esențială de securitate națională, impunând controale stricte asupra exporturilor către China pentru a limita dezvoltarea tehnologică a rivalului său. Europa nu este un simplu spectator în acest conflict, deoarece controlează noduri critice ale lanțului de producție. Firma olandeză ASML deține un monopol asupra echipamentelor de litografie cu ultraviolete extreme, esențiale pentru producția celor mai avansate cipuri din lume. Presiunile Washingtonului asupra guvernului olandez pentru a limita vânzările ASML către China arată cât de influentă poate fi Europa atunci când deține tehnologii de care restul lumii nu se poate lipsi.

Incidentul Nexperia din vara anului 2025 a demonstrat suplimentar fragilitatea poziției europene. Producătorul de cipuri cu sediul în Olanda, dar deținut de capital chinezesc, a încercat să transfere expertiză tehnologică și comenzi către firme din China, provocând o intervenție fermă a autorităților olandeze. Riposta Beijingului, care a blocat exporturile unor componente esențiale către Uniunea Europeană, a generat panică în industria auto europeană. Acest exemplu arată că simpla prezență a fabricilor pe teritoriul european nu garantează suveranitatea dacă alte segmente critice ale lanțului valoric, cum ar fi tăierea și ambalarea componentelor, rămân controlate de actori externi ostili.

Noua strategie Chips Act 2 propusă de experți precum Niclas Poitiers și Tillman Schenk sugerează că Europa trebuie să abandoneze ideea unei replici complete a întregului ecosistem de cipuri pe continent. Costurile de capital sunt uriașe, iar expertiza procesuală este concentrată în mâinile unui grup restrâns de ingineri din Asia. În loc să disperseze resurse publice limitate în încercarea de a atinge ținte de producție nerealiste, Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze pe controlul unor intrări sau capacități pe care ceilalți jucători nu le pot ocoli. Această „suveranitate prin indispensabilitate” ar oferi Europei o pârghie de negociere reală și o capacitate de represalii credibilă în cazul în care alți actori ar încerca să folosească tehnologia ca armă politică.

Implementarea unei astfel de viziuni necesită o mapare detaliată a ecosistemului european pentru a identifica exact unde sunt punctele forte care pot fi transformate în noi atuuri strategice. Ajutorul de stat trebuie să rămână un instrument valid, dar el trebuie utilizat într-un mod mult mai disciplinat și coordonat la nivel central. De asemenea, este necesară o discuție prudentă despre măsuri de stimulare a cererii interne, cum ar fi condiționarea achizițiilor publice de utilizarea unor componente provenite de la furnizori de încredere. Totuși, astfel de politici pot aduce sarcini administrative grele și pot denatura piața, fiind necesară o aplicare selectivă a acestora.

În final, succesul viitorului Chips Act 2 depinde de capacitatea Europei de a acționa unitar în fața politicilor industriale ale Statelor Unite și Chinei. Un model hibrid de control al exporturilor la nivel european, inspirat din legislația privind filtrarea investițiilor străine directe, ar putea fi soluția ideală. Acest sistem ar păstra puterea de decizie la nivel național, dar ar construi o arhitectură comună pentru schimbul de informații și consultări reciproce. Prin renunțarea la mirajul unei independențe totale și concentrarea pe poziții strategice de neînlocuit, Uniunea Europeană poate naviga cu succes în noul peisaj economic global al semiconductorilor.