Polonia a atins pragul de 700 de tone de aur în rezerve, obiectiv stabilit de banca centrală pentru consolidarea securității financiare și a credibilității externe. Totuși, autoritățile de la Varșovia transmit că achizițiile pot continua. Exemplul arată de ce băncile centrale folosesc aurul pentru diversificarea rezervelor și protejarea bilanțului în perioade geopolitice dificile. Pentru România, discuția este relevantă: BNR deține 103,6 tone, iar majorarea acestui stoc poate fi susținută ca opțiune strategică, nu prezentată drept soluție fără costuri.
Guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei, Adam Glapiński, a anunțat că instituția a ajuns la nivelul de 700 de tone. Potrivit informațiilor prezentate de Ziarul Financiar, valoarea de piață a deținerilor era estimată la 355,7 miliarde de zloți, echivalentul a 81,03 miliarde de euro.
Strategia poloneză a fost aplicată constant din 2018, iar stocul a crescut de aproape șapte ori de la începutul mandatului actualului guvernator. Banca centrală nu tratează însă pragul drept o limită definitivă. Mesajul transmis este că achizițiile pot continua, în funcție de evaluarea riscurilor și de condițiile pieței.
Aurul oferă diversificare deoarece nu reprezintă o creanță asupra unui alt stat sau emitent. Într-un context de tensiuni geopolitice, sancțiuni și îndoieli privind activele denominate în anumite valute, această caracteristică poate deveni importantă pentru rezervele internaționale.
Metalul prețios poate sprijini și percepția asupra solidității unei economii, însă efectul asupra costurilor de finanțare nu este automat. Credibilitatea unei țări depinde în primul rând de politica fiscală, stabilitatea instituțională și capacitatea de plată, iar aurul este doar una dintre componentele rezervei.
Achizițiile globale ale băncilor centrale au rămas ridicate. Datele citate de sursă de la World Gold Council indică 321 de tone cumpărate în trimestrul al treilea, China și Polonia numărându-se printre cei mai mari cumpărători declarați.
Cererea instituțiilor monetare poate susține prețul aurului, mai ales într-o piață în care oferta este relativ rigidă. Totuși, aurul nu produce dobândă, dividend sau flux de numerar. Randamentul vine exclusiv din variația prețului, iar o creștere rapidă a cotației poate fi urmată de corecții.
Deținerea presupune și costuri de depozitare, asigurare și administrare. În plus, aurul nu poate înlocui activele lichide necesare intervențiilor valutare sau plăților externe. De aceea, o strategie echilibrată presupune diversificarea rezervelor, nu concentrarea lor într-un singur instrument.
Conform datelor publicate de Banca Națională a României, rezerva de aur a României este de 103,6 tone, nivel menținut de mai mulți ani. Valoarea contabilă și cea de piață se modifică odată cu prețul metalului, astfel că tonajul este indicatorul cel mai stabil pentru comparațiile internaționale.
În opinia noastră, România ar trebui să ia în calcul creșterea rezervelor de aur, gradual și pe baza unei analize transparente. Argumentul nu este imitarea mecanică a Poloniei, ci consolidarea unui activ strategic într-o perioadă cu riscuri regionale și financiare ridicate. Decizia trebuie însă corelată cu lichiditatea necesară BNR și cu structura generală a rezervelor valutare.
România ar trebui să analizeze creșterea rezervelor de aur într-un program gradual, transparent și compatibil cu nevoile de lichiditate ale BNR. Lecția Poloniei nu este că aurul poate înlocui activele productive, ci că un stoc suficient poate întări reziliența financiară într-o perioadă în care riscurile geopolitice și monetare rămân ridicate.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de ZF.ro.
