Resursele minerale ale României revin în prim-plan, într-un context global în care competiția pentru materii prime critice devine tot mai intensă. De la tranziția energetică până la securitatea economică, accesul la aceste resurse nu mai este doar o temă tehnică, ci una strategică.
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani, avertizează că România are un potențial important, dar nu reușește să-l valorifice la adevărata lui valoare.
„Resursele minerale nu mai sunt doar o temă geologică, așa cum o percepeam acum 60–70 de ani. Astăzi, această temă este una economică și strategică”, a declarat acesta.
Universitatea din Petroșani continuă tradiția Institutului de Mine, înființat în 1948, fiind timp de decenii principalul centru de formare a specialiștilor în domeniu.
„În anii ’85–’86 existau circa 46 de exploatări subterane de cărbune și aproximativ 16 cariere. Specialiștii erau formați aici, la Petroșani”, a explicat rectorul.
După 1990, odată cu restrângerea activităților miniere, interesul pentru această specializare a scăzut puternic. În prezent, numărul studenților este redus, deși contextul global începe să readucă mineritul în atenție.
„Studenții încep să fie din nou atrași de ingineria minieră, mai ales în contextul impulsionării din partea Uniunii Europene privind deschiderea unor zăcăminte”, a spus Mihai.
Potrivit acestuia, România dispune de resurse importante – cupru, grafit, magneziu și potențial pentru pământuri rare –, dar problema majoră este lipsa valorificării superioare.
„România nu trebuie să fie doar un furnizor de materie primă, ci un actor în lanțul valoric al resurselor”, a subliniat rectorul.
El a oferit și un exemplu concret: resursele extrase la Roșia Poieni sunt procesate minimal și apoi exportate.
„Cuprul se îmbunătățește și se exportă. În trecut mergea în China, acum ajunge în Serbia, unde există uzine de preparare. Acolo este procesat și apoi trimis mai departe”, a explicat acesta.
O direcție nouă de interes este valorificarea haldelor de steril, considerate până recent neprofitabile.
„Tehnologiile actuale permit exploatarea rentabilă chiar din haldele de steril. Sunt din ce în ce mai multe companii interesate”, a spus Mihai.
Mai mult, cercetările recente arată că anumite plante pot absorbi metale din aceste depozite, ceea ce poate oferi indicii despre resursele existente.
„Am făcut experimente și am constatat că unele metale, inclusiv metale rare, se regăsesc în plante. Acest lucru ne ajută să estimăm ce conțin haldele”, a explicat rectorul.
Unul dintre principalele obstacole în dezvoltarea proiectelor miniere este lipsa continuității decizionale și a datelor actualizate.
„Investitorii așteaptă date credibile, modele geologice moderne, foraje recente și interpretări tehnice solide. Fără acestea, proiectele nu sunt finanțabile”, a declarat Mihai.
El a criticat și lipsa de coerență la nivel politic.
„Schimbările frecvente de guverne și miniștri au dus la lipsa continuității în luarea deciziilor”, a spus acesta.
Rectorul subliniază că mineritul actual nu mai înseamnă doar exploatare, ci un lanț complet: de la explorare și extracție până la procesare și integrare industrială.
„Valorificarea superioară înseamnă prospectare, extracție eficientă, procesare în țară și integrare în lanțuri industriale cu valoare adăugată ridicată”, a explicat el.
În paralel, proiectele trebuie să țină cont de impactul asupra mediului și de acceptarea socială.
„Astăzi, un proiect minier este evaluat în primul rând prin impactul asupra mediului și comunității”, a precizat rectorul.
Pentru prima dată în ultimele decenii, mai mulți factori favorabili coincid: cerere globală ridicată, finanțare disponibilă și presiune geopolitică pentru diversificarea surselor.
„România poate valorifica această oportunitate printr-o acțiune coordonată între Guvern, mediul academic și industrie”, a declarat Mihai.
El consideră că succesul depinde de colaborarea reală între instituții.
„Cheia este colaborarea între universități, industrie și autorități, de la nivel local până la nivel guvernamental”, a subliniat rectorul.
România are resurse, dar și o problemă majoră de strategie. Fără investiții în procesare, fără continuitate politică și fără proiecte concrete, avantajul natural riscă să fie pierdut, iar valoarea adăugată să rămână în afara țării.