România importă lapte, brânză și produse lactate de aproape un miliard de euro, în timp ce fermierii români sunt împinși spre faliment. Este imaginea unei economii conduse prost: avem pământ, avem oameni, avem tradiție în creșterea animalelor, dar lăsăm fermele românești să moară.
Prețul primit de fermier pentru lapte este prea mic. Costurile cresc: furaje, energie, motorină, medicamente, utilaje, salarii și taxe. În același timp, rafturile magazinelor sunt pline de produse scumpe, multe venite din import. Cel care muncește cel mai mult câștigă cel mai puțin.
Când un fermier își trimite vacile la tăiere, nu pierde doar el. Pierde satul românesc, pierde economia locală, pierde consumatorul care ajunge dependent de produse aduse din afară. Importul devine regulă, iar producția internă devine excepție.
România nu are voie să trateze agricultura ca pe o povară. Laptele, carnea, grâul, porumbul și hrana populației țin de securitatea națională. Un stat responsabil își apără producătorii, își dezvoltă procesarea locală și creează lanțuri economice românești, de la fermă până la raft.
Nu putem vorbi despre prosperitate cât timp fermierii falimentează, iar banii românilor hrănesc economiile altora. România trebuie să producă, nu doar să importe.
