România are gaz natural, dar nu îl valorifică suficient în propria economie. În loc să folosim această resursă strategică pentru industrie, agricultură și producție internă, ajungem să exportăm materie primă ieftină și să importăm produse finite scumpe.
Gazul nu înseamnă doar energie. Gazul poate deveni îngrășământ, iar îngrășământul poate deveni hrană. De aici începe un lanț economic firesc: gaz, industrie chimică, agricultură, zootehnie, procesare alimentară și produse românești pe raft. Când acest lanț este rupt, pierdem valoare adăugată, locuri de muncă și siguranță economică.
Fermierul român plătește scump îngrășămintele, combustibilul, creditul și taxele. În același timp, statul nu reușește să lege resursele naturale de nevoile economiei reale. Vindem ieftin ceea ce avem și cumpărăm scump ceea ce am putea produce.
Aceasta nu este economie sănătoasă. Este administrare slabă a resurselor naționale. O țară care își tratează gazul doar ca marfă de export pierde șansa de a-l transforma în industrie, hrană și prosperitate.
România are nevoie de o strategie industrială clară: gazul românesc să susțină producția românească. Fără îngrășăminte accesibile, agricultura devine mai scumpă, hrana se scumpește, iar fermierul este împins spre faliment.
O națiune responsabilă nu exportă viitorul la preț mic și nu îl răscumpără scump din import.
