România trăiește un paradox doar în aparență: avem episoade de precipitații record și inundații locale, dar Dunărea nu mai poate asigura apa necesară funcționării normale a centralei nucleare. La București, de exemplu, au căzut aproape 70 de litri pe metru pătrat în numai zece ore. Totuși, la intrarea în țară, debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.650 m³/s, față de media lunii iulie de 4.700 m³/s.

Explicația este simplă: o ploaie torențială căzută într-un oraș sau într-o regiune poate produce inundații, dar nu reface automat debitul unui fluviu alimentat de un bazin continental uriaș. Dunărea are nevoie de precipitații întinse și persistente în amonte, nu doar de furtuni locale care se scurg rapid.

Din cauza nivelului extrem de redus, Nuclearelectrica a oprit controlat Unitatea 1 de la Cernavodă pe 28 iulie, la numai câteva săptămâni după revenirea acesteia din oprirea planificată. Compania avertizează că, dacă situația se agravează, ar putea fi oprite ambele unități.

Apa Dunării nu este introdusă direct în reactor. În tehnologia CANDU, căldura nucleară este preluată de circuitul cu apă grea și transferată circuitului care produce abur. Apa din Dunăre circulă prin condensatoare, răcește aburul ieșit din turbină și îl transformă din nou în apă. Fără un debit și un nivel suficiente, pompele de răcire pot fi afectate, iar funcționarea devine nesigură.

Oprirea preventivă este corectă. Eșecul este politic. Riscul era cunoscut încă din 2003 și 2011, dar guvernele au preferat numiri politice, promisiuni și proiecte amânate. Reactoarele 3 și 4 sunt încă pe hârtie, iar România descoperă din nou că nu are suficiente capacități de rezervă.

Natura nu ne-a luat prin surprindere. Politicienii au refuzat să se pregătească.