România a intrat într-un nou ciclu de înzestrare militară, cu programe de miliarde de euro. Problema este că nu există încă garanția că aceste cheltuieli se vor transforma într-o industrie românească de apărare puternică și autonomă.
O analiză publicată în Romanian Military Thinking arată că industria națională de apărare a fost afectată timp de decenii de decapitalizare, lipsa comenzilor interne și orientarea către achiziții din import. Autorii consideră chiar că strategia pentru industria de apărare 2024–2030 are un orizont prea scurt și insuficient de realist pentru schimbări structurale majore.
Problemele nu sunt doar istorice. În cazul contractului pentru blindatele Cobra II, autoritățile române au solicitat în 2026 despăgubiri de aproximativ 192 milioane lei, susținând că producătorul Otokar nu ar fi respectat anumite jaloane intermediare privind pregătirea producției locale. Compania a contestat pretențiile în instanță.
În alte programe, producția locală este încă formulată în termeni de obiective viitoare. Pentru sistemele antiaeriene Spyder, livrările ar urma să înceapă în aproximativ trei ani, în paralel cu cooperarea industrială și producția locală. Pentru vehiculele Lynx, producția românească este programată etapizat până în 2030.
Miza este enormă. România poate cheltui miliarde pentru securitate și poate rămâne, în același timp, dependentă tehnologic de exterior.
Adevărata măsură a succesului nu va fi valoarea contractelor semnate, ci câtă producție, proprietate intelectuală, cercetare, mentenanță și valoare adăugată vor rămâne efectiv în România.
Până atunci, promisiunea renașterii industriei românești de apărare trebuie privită cu prudență.
