România, sufocată de datorii și austeritate

Economia României se clatină sub povara deciziilor greșite ale actualei guvernări. În primele șapte luni din 2025, datoria externă a crescut cu peste 15 miliarde de euro, atingând un record istoric de peste 220 de miliarde de euro, potrivit datelor oficiale ale Băncii Naționale a României.

În timp ce guvernanții se laudă cu „reforme” și „stabilitate”, realitatea este că statul trăiește pe datorie, iar nota de plată este pusă în cârca cetățenilor și a mediului privat. Deficitul contului curent s-a adâncit, semn clar că România produce tot mai puțin și consumă tot mai mult pe credit.

Pe fondul austerității impuse, românii plătesc taxe și prețuri tot mai mari, dar nu primesc nimic în schimb: spitale închise, școli subfinanțate și o administrație sufocată de birocrație. Guvernul condus de Ilie Bolojan refuză să reducă cheltuielile de lux și privilegiile clientelei politice, dar nu ezită să taie de la investiții, educație și sănătate.

România a ajuns să fie campioana Europei la inflație, cu aproape 10% în august, iar veniturile reale ale populației sunt erodate de scumpiri. Firmele românești sunt împinse spre faliment sau către împrumuturi cu dobânzi uriașe pentru a-și plăti angajații și contractele.

În loc să fie motorul dezvoltării, statul român a devenit un parazit care își jefuiește propriii cetățeni. Cifrele arată limpede: economia se prăbușește, iar guvernarea actuală nu are niciun plan real de redresare, ci doar măsuri care sacrifică prezentul și compromit viitorul.

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate