STUDIU. Czerniak: Un indicator compozit leagă prețurile locuințelor de venituri, credit și structura gospodăriilor
STUDIU. Czerniak: Cum măsoară noul indicator european diferența dintre locuința accesibilă și nevoia reală

Măsurarea accesibilității locuințelor este, în esență, o problemă de agregare: prețurile, veniturile, chiriile, dobânzile, spațiul disponibil și sprijinul public acționează simultan, dar indicatorii uzuali le tratează separat. Adam Czerniak și Jan Kroszka propun un cadru în care unitatea de analiză este gospodăria, iar rezultatul este o măsură compozită denumită „housing gap”.

Articolul Measuring the housing gap: a novel approach to assessing housing affordability a fost publicat în 2026 în revista Housing Studies. Autorii urmăresc două obiective: să includă principalele dimensiuni ale accesibilității locuirii și să construiască un indicator replicabil, ușor de ajustat în funcție de ipotezele normative și inteligibil pentru publicul larg.

Problema indicatorilor parțiali

Indicatorii de tip raport sunt atractivi pentru analiză deoarece folosesc date disponibile și permit comparații rapide. Raportul preț/venit surprinde relația dintre piața de vânzare și veniturile gospodăriilor, iar raportul chirie/venit sau costuri locative/venit urmărește presiunea financiară. Totuși, mediile nu arată distribuția problemei și nu spun câte gospodării nu găsesc o locuință adecvată.

Măsurile distribuționale, precum rata gospodăriilor care alocă peste 40% din venitul disponibil pentru locuire, reflectă inegalitățile și pot fi dezagregate pe categorii de gospodării. Ele nu disting însă gospodăriile care locuiesc în spații supraaglomerate și cheltuiesc puțin tocmai pentru că nu își permit o locuință mai mare. La rândul lor, ratele de supraaglomerare descriu un rezultat fizic, fără să arate cauza economică.

Autorii tratează aceste dimensiuni ca fiind complementare. Accesibilitatea are o componentă financiară, legată de costuri și credit, și una fizică, legată de suprafață, număr de camere și adecvarea locuinței. Cadrul propus încearcă să le observe la nivelul aceleiași gospodării.

O tipologie cu șase situații

Clasificarea începe cu gospodăriile din grupul A, care locuiesc într-un spațiu adecvat, nu sunt împovărate de costuri și nu au nevoie de sprijin extern. Grupul B include gospodării care sunt supraaglomerate sau suportă costuri excesive, deși, conform criteriilor de credit sau de închiriere, ar avea venituri suficiente pentru o locuință adecvată.

Grupul C este format din gospodării fără venituri suficiente pentru a cumpăra sau închiria pe piață o locuință care să le satisfacă nevoile minime și fără sprijin extern adecvat. Grupul D include gospodării care primesc sprijin, dar rămân supraaglomerate sau împovărate de costuri. Grupul E beneficiază de sprijin suficient, iar grupul F primește sprijin în pofida unei capacități suficiente de a-și acoperi nevoile prin piață.

„Housing gap” este definit ca suma grupurilor B, C și D. Această agregare are o interpretare economică precisă: gospodăriile din aceste categorii nu își satisfac adecvat nevoile de locuire și nu au acces suficient nici la piață, nici la sprijin. Dezagregarea rezultatului permite separarea efectelor legate de costuri, spațiu, credit sau suport extern.

Operaționalizarea criteriilor

Pentru nevoile minime de locuire, cercetătorii au folosit definiția Eurostat a supraaglomerării și au transpus-o într-o matrice de camere necesare pentru diferite tipuri de gospodării. Au fost estimate și cerințe minime de suprafață, folosind date din Household Finance and Consumption Survey.

Povara costurilor a fost definită conform Eurostat: costurile totale ale locuinței, nete de alocații, depășesc 40% din venitul disponibil al gospodăriei. În calcul intră chiria sau dobânda ipotecară, utilitățile, serviciile obligatorii, taxele și alte cheltuieli asociate dreptului de a locui în imobil.

Criteriul de accesibilitate a creditului combină veniturile și nevoile gospodăriei cu prețul mediu al locuințelor, dobânzile medii la credite noi, durata maximă a împrumuturilor și limitele macroprudențiale privind gradul de îndatorare și serviciul datoriei. Pentru chirii, o locuință adecvată este considerată accesibilă dacă totalul costurilor nu depășește 40% din venitul disponibil.

Rezultatele aplicației europene

Calculul a folosit microdate EU-SILC pentru 27 de țări, în intervalul 2011-2022, cu unele perioade mai scurte pentru Regatul Unit, Norvegia și Elveția. Cele mai mari valori medii ale „housing gap” au fost în Grecia, 50%, România, 44%, și Bulgaria, 41%. La polul opus s-au aflat Irlanda, 7%, Finlanda, 10%, și Franța, 11%.

Rezultatele indică două mecanisme distincte. Primul este disponibilitatea fizică și distribuția fondului locativ, reflectată în special de grupul A și de supraaglomerare. Al doilea este accesibilitatea financiară, legată de prețuri, dobânzi, venituri și distribuția acestora, reflectată mai ales de grupul C. Grupul B este asociat de autori cu situații în care gospodăriile au, în principiu, venituri suficiente, dar întâmpină probleme de ofertă, localizare, volatilitate a veniturilor sau economii insuficiente.

În medie, „housing gap” a fost de 40% pentru familiile monoparentale cu cel puțin un copil dependent și de 37% pentru familiile cu cel puțin trei copii. Pentru gospodăriile formate din două persoane fără copii, valoarea a fost de 14%, iar pentru cele cu cel puțin o persoană de 65 de ani sau mai mult, de 9%.

Statutul de ocupare a locuinței este la fel de important. Chiriașii la prețul pieței au avut un indicator mediu de 54%, față de 22% pentru chiriașii cu chirii reduse și 13% pentru cei care locuiesc gratuit. Proprietarii cu ipotecă au avut 21%, iar proprietarii fără credit restant 18%.

Relația cu ciclul financiar

Analiza arată că indicatorul poate separa efectele temporare ale creditării de problemele structurale. În Cehia, Polonia și Ungaria, relaxarea monetară din 2020-2021 a redus grupul C, pe măsură ce unele gospodării au dobândit acces la credite ieftine, dar a mărit grupul B. Creșterea cererii a fost asociată cu o majorare rapidă a prețurilor. În 2022, restrângerea creditării a dus la scăderea grupului B și la creșterea grupului C.

Autorii observă că, din 2013, raportul preț/venit a crescut, dar până în 2020 „housing gap” mediu a scăzut. După 2021, indicatorul a început să crească deoarece grupurile C și D s-au extins mai mult decât s-a redus grupul B, pe fondul creșterii prețurilor și chiriilor și al scăderii veniturilor reale, mai ales pentru cuantele inferioare.

Limite metodologice

Cadrul nu include toate aspectele accesibilității. Sunt omise consumul non-locativ, accesul la facilități și servicii publice, calitatea cartierului, costurile de transport asociate navetei, deprivarea locativă și capacitatea de a achita avansul pentru un credit. Unele dintre acestea ar putea fi introduse prin modificarea ipotezelor normative.

Aplicarea empirică este limitată de calitatea datelor EU-SILC: informații puține despre contracte și proprietari, date imperfecte despre chirii și lipsa unei localizări precise. Cercetătorii nu au putut distinge complet între locuința socială și sprijinul oferit prin familie și au recurs la prețuri medii naționale. Prin urmare, „housing gap” este propus ca instrument complementar, nu ca măsură capabilă să înlocuiască toate formele existente de analiză.

Sursa: Measuring the housing gap: a novel approach to assessing housing affordability

Alte articole

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate