Economia României încetinește, însă prețurile nu răspund cu aceeași viteză. Inflația persistentă din România este alimentată de șocuri care s-au succedat înainte ca efectele lor să dispară: energie, taxe, salarii și prețuri administrate. Analiza economistului-șef al ING Bank România, Valentin Tătaru, citată de HotNews, arată că presiunea s-a mutat treptat către servicii, unde costurile locale și contractele întârzie ajustarea.
Economia nu mai pare supraîncălzită de peste doi ani. Creșterea a stagnat, salariile au încetinit, veniturile reale sunt sub presiune, iar politica fiscală a devenit mai restrictivă.
Totuși, efectele șocurilor anterioare nu dispar simultan. Pandemia a fost urmată de criza energetică din 2022, iar plafonarea prețurilor a amânat o parte din ajustare. Ulterior, eliminarea unor măsuri de protecție, majorările de TVA și accize din 2025 și un nou episod energetic în 2026 au reactivat presiunile asupra prețurilor.
Valentin Tătaru indică tensiunile geopolitice și nivelurile scăzute ale Dunării printre factorii care au contribuit la creșterea costurilor pentru combustibili și electricitate. În acest context, BNR și-a majorat prognoza de inflație pentru finalul lui 2026 la 6,1%, potrivit informațiilor prezentate de HotNews.
În septembrie, inflația alimentelor era de 3%, cea a bunurilor nealimentare ajungea la 7,1%, iar prețurile serviciilor creșteau cu 11,1%. Diferența arată că inflația de bază este susținută tot mai mult de componente interne.
Serviciile se ajustează mai greu deoarece depind de salarii, chirii și utilități locale și sunt mai puțin expuse concurenței internaționale. Costurile acumulate ajung astfel treptat în tarifele plătite de clienți. Rata ridicată include și ajustări ale chiriilor și tarifelor reglementate, însă presiunea s-a mutat clar către economia locală.
Costul unitar al forței de muncă depinde de diferența dintre evoluția salariilor și productivitate. Dacă veniturile cresc mai repede decât producția pe angajat, companiile reduc marjele, limitează recrutarea sau majorează prețurile.
În cei cinci ani până în 2024, salariile reale au depășit cumulat productivitatea cu peste 20 de puncte procentuale. În 2024, costurile unitare nominale ale forței de muncă au crescut cu aproximativ 18%, pe fondul majorărilor salariului minim și al creșterilor din sectorul public.
Presiunea salarială activă s-a diminuat între timp. În august 2026, salariul mediu net creștea cu 5,6% față de anul anterior, sub rata inflației. Totuși, firmele din servicii ajustează încă prețurile după creșterile de cost din 2023 și 2024.
Consolidarea fiscală are efecte contradictorii. Majorarea taxelor indirecte și a prețurilor administrate ridică imediat indicele prețurilor, în timp ce reducerea veniturilor disponibile apasă ulterior asupra consumului.
Deficitul bugetar, estimat la aproximativ 9,3% din PIB în 2024, a coborât la circa 7,7% în 2025 și ar urma să ajungă la aproximativ 6% în 2026. Înghețarea salariilor și pensiilor publice contribuie la reducerea cererii, dar nu anulează imediat efectul taxelor mai mari.
Stabilitatea relativă a leului limitează transmiterea directă a scumpirilor externe. Totuși, ea permite o apreciere reală când salariile și prețurile interne cresc mai repede decât în statele partenere. Ajustarea se mută astfel către competitivitate și deficitul extern, nu doar către cursul nominal.
Inflația persistentă din România este, prin urmare, rezultatul unor șocuri suprapuse. Energia și taxele au ridicat prețurile, salariile anterioare apasă asupra serviciilor, iar cererea reacționează cu întârziere la consolidarea fiscală.
Sursă: Articolul are ca punct de plecare informațiile publicate de HotNews.ro.
