Laureat al Premiului Nobel pentru Economie și profesor, Paul Krugman este autorul a numeroase cărți de succes, printre care se numără „The Conscience of a Liberall”. În cele mai recente analize ale sale, reputatul economist demontează pretenția lui Donald Trump că administrația sa a redat măreția și respectul global Statelor Unite. Realitatea indică o traiectorie inversă. Din cauza unor politici autodistructive, o mare parte a comunității internaționale privește astăzi liderul american și Statele Unite cu un profund dispreț. În cercurile oficiale de la Beijing se vorbește în mod curent despre un declin structural american, Donald Trump fiind descris ca un accelerator al acestei decăderi.

Pentru o evaluare corectă, trebuie recunoscut că Republica Populară Chineză se confruntă la rândul ei cu probleme interne majore. Beijingul traversează o criză demografică severă, caracterizată prin contractarea populației în vârstă de muncă de mai bine de un deceniu. Economia chineză manifestă dezechilibre profunde, bazându-se excesiv pe excedente comerciale nesustenabile și investiții neproductive pentru a compensa nivelul scăzut al consumului intern. Creșterea economică înregistrează o încetinire vizibilă, iar șomajul în rândul tinerilor rămâne ridicat. Nemulțumirile sociale sunt în creștere, fiind menținute sub control strict doar prin măsuri specifice unui stat polițienesc.

În ciuda turbulențelor interne, China se află pe o pantă ascendentă din punct de vedere geopolitic. Actualul context diplomatic transformă vizita lui Trump la Beijing într-un turneu în care un lider politic aflat în dificultate solicită sprijinul unui om puternic din fruntea unei națiuni cu o rigoare strategică superioară, pentru a fi salvat din blocajele pe care singur le-a generat. O parte semnificativă din ascensiunea Chinei și din regresul corelat al Statelor Unite reflectă tendințe economice care au precedat instabilitatea actuală. Producția industrială a Chinei a depășit-o pe cea a Statelor Unite cu aproximativ cincisprezece ani în urmă, Beijingul consolidându-și statutul de atelier manufacturier al lumii cu mult înainte ca Trump să preia primul mandat prezidențial.

Dimensiunea globală a economiei chineze, evaluată la paritatea puterii de cumpărare (PPC), prin care se ia în calcul nivelul mai scăzut al prețurilor din China, a depășit economia americană încă din anul 2015. Totuși, valoarea Produsului Intern Brut al Chinei exprimată în dolari nominali rămâne inferioară celei din Statele Unite. China continuă să fie o țară mai săracă din perspectiva PIB-ului real pe cap de locuitor, acesta situându-se la o treime din nivelul american. Statele Unite își mențin un avantaj în ceea ce privește productivitatea și sofisticarea tehnologică, însă chinezii recuperează rapid decalajul. Această realitate este evidentă în sectorul tehnologic de vârf din China, care prezintă un nivel de complexitate similar cu cele mai avansate ecosisteme occidentale.

Toate aceste transformări s-au declanșat înaintea perturbărilor politice recente, însă deciziile de la Casa Albă au slăbit poziția geopolitică a Americii, irosind avantajele strategice acumulate. În mod istoric, Statele Unite dețineau o superioritate geostrategică majoră în raport cu China, reprezentată de conducerea unei alianțe solide, unite prin angajamentul față de valorile democratice. Deși dimensiunea economiei americane a fost devansată de cea chineză, puterea economică cumulată a țărilor membre NATO rămâne considerabil mai mare decât cea a Chinei. Avantajul lumii liber este pronunțat dacă includem aliați cheie precum Japonia, Coreea de Sud sau Australia. Sub actualul mandat însă, aceste națiuni democratice tind să fie descrise ca foste alianțe.

Declarațiile conform cărora membrii NATO sunt inutili au deteriorat profund relațiile diplomatice occidentale. Washingtonul a denunțat acorduri comerciale esențiale, a emis pretenții teritoriale anacronice și a oferit sprijin regimurilor iliberale din Europa, semnalând slăbirea angajamentului față de securitatea regională. În acest context, solicitările actuale ca partenerii neglijați să intervină în crize generate unilateral rămân fără ecou. Strategiile bazate pe presiune nu funcționează în relațiile cu state suverane care își apără demnitatea națională.

Pe lângă subminarea alianțelor, deciziile politice actuale riscă să condamne Statele Unite la un regres științific și tehnologic. În timp ce China conduce revoluția tehnologiilor verzi, la Washington se remarcă o opoziție acută față de energia regenerabilă. Instituții guvernamentale blochează dezvoltarea proiectelor eoliene invocând pretexte de securitate națională, în timp ce cetățenii suportă creșteri masive ale facturilor, stimulate de consumul centrelor de date. Oficiali de rang înalt contestă utilitatea parcurilor solare, ignorând tehnologiile avansate de stocare în baterii pe care China le domină. Această orientare energetică retrogradă face parte dintr-o campanie mai amplă de respingere a progresului științific.

Politicile de protecționism comercial, promovate cu promisiunea de a revitaliza industria americană, s-au dovedit a fi un eșec. Aceste măsuri au evidențiat vulnerabilitatea Statelor Unite în fața Chinei, o putere care a absorbit impactul tarifelor vamale și care își demonstrează capacitatea de retorsiune prin controlul pământurilor rare. Vizita oficială la Beijing se desfășoară pe fondul unor eșecuri strategice evidente în Orientul Mijlociu, unde rețelele de influență finanțate de China își extind controlul. Astfel, liderul american se vede obligat să acționeze ca un solicitant, sperând obținerea unor concesii comerciale minore pentru a atenua impactul crizelor interne. Partea chineză va specula această vulnerabilitate pentru a-și securiza interesele pe termen lung.