Un studiu asupra a 50 de companii din industria auto a Uniunii Europene arată că acestea se bazează, în medie, mai ales pe surse proprii de finanțare. Gradul de îndatorare este influențat de dimensiunea firmei, ponderea activelor fixe, lichiditatea curentă și eficiența operațională, dar și de profitabilitate și de viteza de încasare a creanțelor. Companiile mai mari, mai lichide și cu o rotație mai rapidă a stocurilor tind să aibă un nivel mai redus al datoriilor, în timp ce profitabilitatea și întârzierile în colectarea creanțelor sunt asociate cu o nevoie mai mare de finanțare externă.
Analiza îi are ca autori pe Cătălina-Ioana Toader și Radu Ciobanu. Lucrarea, intitulată The Degree of Indebtedness of Companies and How It Is Influenced by Financial Management Decisions, a fost publicată în CECCAR Business Review, în 2025.
Cercetarea a urmărit factorii care determină structura de finanțare a unor companii europene active în producția de autovehicule, utilaje și componente. Eșantionul a inclus 50 de entități analizate anual în perioada 2019-2024, ceea ce a generat 250 de observații. Datele au fost preluate din platforma LSEG Workspace – Datastream, cunoscută anterior sub denumirea Refinitiv Eikon.
Indicatorul central a fost gradul de îndatorare, calculat ca raport între totalul datoriilor financiare și totalul activelor (DTA). Autorii au evaluat legătura acestuia cu rentabilitatea activelor, marja netă, dimensiunea companiei, tangibilitatea activelor, lichiditatea curentă, rotația stocurilor și perioada de colectare a creanțelor. Pentru a surprinde simultan diferențele dintre companii și evoluția lor în timp, a fost utilizată o regresie de tip panel. Testul Hausman a indicat preferința pentru un model cu efecte fixe.
În eșantion, gradul mediu de îndatorare a fost de 13,79%, cu o abatere standard de 10,02%. Valorile au variat între 0,12% și 42,80%, ceea ce indică diferențe importante între companii, chiar dacă finanțarea prin capitaluri proprii a fost, în ansamblu, dominantă. Ponderea medie a activelor fixe în totalul activelor a fost de 56,60%, iar lichiditatea curentă a avut o medie de 5,70. Rentabilitatea activelor a fost, în medie, de 5,47%, în timp ce marja netă a atins 17,09%. Perioada medie de colectare a creanțelor a fost de 71,23 zile.
Rezultatele arată că firmele mai mari tind să utilizeze mai puțin creditarea și să se bazeze într-o măsură mai mare pe reinvestirea profiturilor. O relație negativă cu gradul de îndatorare a fost identificată și în cazul tangibilității activelor. Potrivit interpretării autorilor, investițiile în active fixe sunt finanțate în principal din surse proprii, ceea ce reduce raportul dintre datorii și active.
Lichiditatea curentă are, de asemenea, un efect negativ semnificativ asupra îndatorării. Companiile care dispun de resurse suficiente pentru a-și acoperi obligațiile pe termen scurt au un necesar mai redus de împrumuturi. În același timp, rentabilitatea activelor și marja netă au un efect pozitiv asupra gradului de îndatorare. Studiul interpretează această asociere prin presiunea atingerii unor obiective de performanță: pentru a susține profitabilitatea urmărită de investitori și management, unele companii pot apela la finanțare externă.
Eficiența operațională diferențiază, la rândul ei, comportamentul financiar. O rotație mai rapidă a stocurilor este asociată cu un grad mai mic de îndatorare, deoarece vânzările generează resurse pentru investiții și pentru activitatea curentă. În schimb, prelungirea perioadei de încasare a creanțelor mărește necesarul de lichidități și, implicit, poate conduce la o îndatorare mai ridicată. Modelele au explicat peste 44% din variația gradului de îndatorare.
Concluzia generală este că deciziile de finanțare nu pot fi explicate printr-o singură teorie. Rezultatele sunt compatibile, în funcție de situație, atât cu logica teoriei trade-off, cât și cu preferința pentru utilizarea surselor interne asociată teoriei ordonării pe piață. Companiile își ajustează structura financiară în funcție de resursele disponibile, obiectivele de performanță și nevoile operaționale.
Interpretarea trebuie însă circumscrisă limitelor cercetării. Analiza vizează un singur sector industrial și utilizează exclusiv indicatori financiari interni, fără factori macroeconomici sau diferențe legislative naționale. În plus, relațiile identificate în model nu stabilesc prin ele însele cauzalități pe termen lung. Autorii propun extinderea cercetării către alte industrii și piețe, includerea unor variabile precum dobânda, inflația și ciclul economic, precum și folosirea unor modele dinamice care să surprindă mai bine evoluția deciziilor de finanțare.
Sursa: The Degree of Indebtedness of Companies and How It Is Influenced by Financial Management Decisions
