Fermierii români ajung să își trimită vacile la abator, nu pentru că nu ar mai vrea să muncească, ci pentru că munca lor nu mai este plătită corect. Prețul primit pe litrul de lapte este prea mic pentru a acoperi costurile reale: furaje, motorină, energie, medicamente, utilaje, salarii și taxe.
În timp ce rafturile magazinelor sunt pline de produse scumpe, țăranul și fermierul primesc prea puțin. Diferența se pierde pe lanțul dintre producător, procesator, comerciant și importator. Cel care muncește efectiv rămâne ultimul la câștig și primul la pierdere.
România are teren agricol, oameni pricepuți, tradiție în creșterea animalelor și capacitatea de a produce hrană pentru propria populație. Cu toate acestea, importăm masiv produse lactate și carne, în timp ce fermele românești se închid una câte una. Este o contradicție gravă și o dovadă de eșec economic.
Când un fermier își taie vacile, nu dispare doar o exploatație. Dispare o familie de producători, dispare laptele românesc, dispare o parte din satul românesc.
Fără politici clare pentru procesare locală, preț corect la poarta fermei, cooperative puternice și magazine care să respecte producătorul român, agricultura noastră va continua să fie împinsă spre faliment. România nu poate trăi doar din importuri. Hrana este securitate națională.
