România a ajuns să importe mere din Polonia și carne de porc din Spania, deși are pământ fertil, climă bună, tradiție agricolă și oameni care știu să muncească. Nu ne lipsesc resursele. Ne lipsesc organizarea, procesarea, depozitarea și o politică economică serioasă.
Fermierul român produce greu și vinde ieftin. Plătește taxe, motorină, utilaje, credite, furaje și forță de muncă tot mai scumpă. În același timp, produsele din import ajung pe raft prin lanțuri comerciale puternice, bine organizate și susținute de economii mai stabile.
Problema nu este comerțul în sine. Problema este că România devine doar piață de desfacere, nu economie producătoare. Vindem materie primă, importăm produse alimentare și pierdem valoare adăugată. În loc să ținem banii în sate, ferme, livezi, abatoare și fabrici românești, îi trimitem în afară.
Când importăm mere, se închid livezi. Când importăm porc, dispar ferme. Când dispar fermele, dispar locuri de muncă, meserii, comunități și siguranța alimentară.
România are nevoie de depozite, procesare locală, cooperative puternice, credit accesibil și reguli corecte pentru producătorii români. Nu putem vorbi despre prosperitate cât timp cumpărăm de la alții ceea ce putem produce acasă.
O țară care nu își apără hrana își pierde treptat independența. România trebuie să producă, nu doar să consume.
