România reală nu se vede din birourile ministerelor, ci din orașele mici și comunele care abia mai respiră. Peste 80% dintre ele trăiesc din mila bugetului central, fără venituri proprii suficiente, fără investiții serioase și fără perspectivă economică.
Primăriile au ajuns să consume mai mult decât pot produce comunitățile pe care le administrează. Salarii, funcții, aparate locale umflate, cheltuieli de funcționare și proiecte făcute doar ca să bifeze hârtii. În multe locuri, administrația nu mai este motor de dezvoltare, ci povară pe umerii cetățenilor.
Un oraș sau o comună fără locuri de muncă, fără industrie locală, fără ferme puternice, fără mici antreprenori și fără tineri nu poate supraviețui sănătos. Poate doar să aștepte bani de la București. Iar această dependență permanentă produce sărăcie, migrație și degradare.
Statul român a creat prea multe structuri administrative fără bază economică reală. Avem primării care gestionează sărăcia, nu dezvoltarea. Avem comunități în care singurul angajator stabil este statul, iar economia privată aproape a dispărut.
România are nevoie de reformă administrativă, comasare acolo unde este necesar, investiții productive și autonomie economică reală. Fără locuri de muncă și venituri locale, orașele mici și comunele vor rămâne captive în faliment tăcut.
