România se îndreaptă cu pași repezi spre scenariul grecesc. Partea ironică este că, în lipsa unei clase politice responsabile, aceasta pare să fi rămas singura formă de salvare: prăbușirea controlată din exterior. Când statul nu mai are voință să se reformeze singur, vine nota de plată și reforma este impusă cu forța.
Economia României este sufocată de cheltuieli publice uriașe, risipă administrativă și aparat bugetar supradimensionat. Statul consumă mai mult decât produce, se împrumută permanent și aruncă povara pe mediul privat. În loc să taie privilegiile, sinecurile și contractele inutile, guvernanții caută bani tot la cei care muncesc, produc și plătesc taxe.
Criza politică agravează totul. România nu are un guvern credibil, iar încrederea în partide este la pământ. Investitorii așteaptă, companiile își reduc activitatea, antreprenorii amână decizii, iar locurile de muncă încep să dispară. Când politica devine haos, economia plătește prima.
Inflația rămâne galopantă, puterea de cumpărare scade, iar românii simt zilnic că banii lor valorează mai puțin. Producția națională este slabă, industria a fost abandonată, agricultura este vulnerabilă, iar importurile sunt imense. România cumpără din afară ceea ce ar fi trebuit să producă acasă.
Așa ajungi în situația Greciei: datorii mari, deficit mare, stat umflat, economie fragilă și clasă politică ruptă de realitate. Diferența este că Grecia măcar a fost obligată să se trezească. România încă se preface că doarme.
Poate că acesta va fi singurul șoc care va mai putea opri jaful. Nu discursurile frumoase. Nu promisiunile electorale. Nu rotirea acelorași oameni între funcții. Ci momentul în care creditorii vor spune: ajunge.
Tragic este că românii vor plăti factura. Ironic este că exact această factură poate deveni începutul vindecării. Pentru că, atunci când un stat refuză să se curețe singur, colapsul devine singurul lui tratament.
