Inflația nu apare din senin. Ea este rezultatul unor decizii politice greșite, repetate și tolerate ani la rând. Când guvernul crește consumul mai repede decât producția, economia se dezechilibrează inevitabil.
Au fost majorate cheltuielile, salariile bugetare, pensiile, subvențiile și aparatul administrativ, dar fără ca producția internă să crească în același ritm. Cu alte cuvinte, statul a pus mai mulți bani în piață decât bunuri și servicii reale produse în economie.
Rezultatul este simplu: dacă oamenii au mai mulți bani de cheltuit, dar economia nu produce mai mult, prețurile cresc. Diferența dintre cerere și ofertă se vede imediat în inflație, importuri mai mari, deficit comercial și presiune pe cursul valutar.
Aici apare întrebarea: a fost prostie sau a fost un plan ascuns? Pentru că mecanismul este cunoscut. Întâi se cumpără liniștea socială și voturile prin cheltuieli publice. Apoi, când nota de plată vine, ea este transferată către populație prin inflație, taxe mai mari și scăderea puterii de cumpărare.
Inflația devine astfel nota de plată a risipei politice. Nu o plătesc cei care au luat deciziile, ci românii care merg la muncă, antreprenorii care țin firmele deschise și pensionarii care descoperă că pensia lor cumpără tot mai puțin.
Un guvern responsabil nu stimulează artificial consumul fără să stimuleze producția. Nu împarte bani pe care economia nu îi produce. Nu confundă creșterea cheltuielilor cu prosperitatea.
România nu are nevoie de iluzii cumpărate pe datorie. Are nevoie de producție, investiții, muncă bine plătită, firme românești puternice și un stat care nu își mai ascunde eșecurile în inflație.
Dacă guvernul a făcut asta din prostie, trebuie să plece. Dacă a făcut-o cu bună știință, este și mai grav.
