Germania nu trece printr-o simplă criză industrială, ci printr-o redesenare profundă a propriei arhitecturi economice. Când un gigant precum Volkswagen discută închiderea unor fabrici și concedieri masive, nu vorbim doar despre o companie, ci despre un semnal istoric: modelul economic german intră într-o nouă etapă.
În lume au loc reașezări majore. Marile economii își repoziționează industriile, lanțurile de producție, costurile și dependențele strategice. Energia scumpă, competiția Chinei, tranziția forțată spre mașina electrică și pierderea avantajului industrial european obligă Germania să taie, să mute, să eficientizeze. Stelele mari ale economiei globale se reașază.
România trebuie să înțeleagă că nu privește acest proces de pe margine. Economia românească este profund legată de Germania. Avem cele mai importante relații comerciale cu spațiul german, iar o parte semnificativă din industria românească funcționează ca furnizor pentru companii germane. Când Germania strănută, România face febră.
Lovitura va veni prin lanțurile de aprovizionare. Dacă marile companii germane reduc producția, furnizorii din România vor primi mai puține comenzi. Unele fabrici vor reduce schimburile, altele vor concedia, iar cele mai vulnerabile se vor închide. Nu vor fi afectate doar multinaționalele, ci și firmele românești care trăiesc din subcontractare.
Problema României este că a acceptat prea mult timp rolul de economie anexă: forță de muncă ieftină, furnizori dependenți, profituri externalizate, valoare adăugată mică. Când centrul economic decide restructurarea, periferia plătește prima.
De aceea România are nevoie urgentă de o strategie economică proprie. Nu putem construi prosperitate doar așteptând comenzi din Germania. Avem nevoie de capital românesc, industrie locală, energie ieftină, cercetare aplicată și firme capabile să vândă produse finale, nu doar componente.
Germania își apără economia. România trebuie să înceapă să și-o apere pe a ei.
