Industria metalurgică românească pentru construcții a ajuns într-o situație critică. Oțelul-beton, material esențial pentru infrastructură, locuințe, poduri, spitale și lucrări publice, nu mai este produs în România la nivelul necesar economiei naționale. Practic, o țară care construiește are nevoie de fier-beton, dar depinde tot mai mult de importuri.
Cazul fostului COS Târgoviște arată dimensiunea problemei. După ani de declin, relansarea producției a fost prezentată ca o soluție pentru reducerea dependenței de importuri, însă capacitatea internă rămâne insuficientă pentru nevoile pieței. România a ajuns să importe masiv un produs strategic pentru construcții.
Distrugerea industriei metalurgice nu este un accident. Este rezultatul unor politici greșite: energie scumpă, taxe mari, lipsă de capital ieftin, absența unei politici industriale și indiferența statului față de producția internă. În timp ce alte țări își protejează industriile strategice, România a lăsat fabricile să se închidă, să fie vândute pe bucăți sau să devină necompetitive.
Consecința este gravă: construim cu materiale importate, plătim prețuri dictate din afară și pierdem locuri de muncă industriale. Fiecare tonă de oțel-beton adusă din import înseamnă bani scoși din economie și o șansă ratată pentru industria românească.
Statul trebuie să trateze metalurgia pentru construcții ca sector strategic. România are nevoie de energie competitivă pentru industrie, creditare accesibilă, protecție împotriva importurilor la prețuri de dumping și investiții în capacități locale de producție.
O țară care nu își mai produce oțelul pentru construcții își pierde o parte din suveranitatea economică.
