Faptul că România își apără spațiul aerian este firesc și necesar. Militarii își fac datoria și merită respect pentru profesionalismul lor. Însă modul în care aceste incidente sunt prezentate public ridică o întrebare legitimă: nu cumva asistăm și la o campanie de comunicare menită să pregătească opinia publică pentru noi achiziții militare de zeci de miliarde de euro?

După două incidente succesive cu drone, mesajul public s-a mutat rapid de la succesul operațional la ideea că România are nevoie urgentă de noi sisteme și programe de înzestrare anti-dronă. Ministrul Apărării a declarat chiar că avioanele F-16 nu sunt soluția optimă pentru combaterea dronelor și că sunt necesare sisteme dedicate.

Problema este alta: dacă amenințarea principală o reprezintă drone improvizate sau ieftine, care în unele cazuri pot costa doar câteva mii de euro, este rațional să răspunzi prin sisteme extrem de costisitoare? O astfel de logică riscă să transforme un conflict cu mijloace ieftine într-o cursă permanentă a cheltuielilor publice.

Cetățenii au dreptul să ceară transparență. Ce tip de amenințări justifică fiecare achiziție? Care este costul unei interceptări? Există soluții mai eficiente și mai ieftine? Care sunt alternativele tehnologice și economice?

Într-o democrație, investițiile în apărare sunt necesare, dar ele trebuie însoțite de o dezbatere publică serioasă și de analize cost–beneficiu, nu doar de emoția creată de două incidente consecutive. Securitatea națională nu trebuie folosită ca argument pentru a evita întrebările legitime privind eficiența cheltuirii banului public.

Românii au nevoie de o armată modernă, dar și de garanția că fiecare leu investit în apărare răspunde unei nevoi reale, este justificat tehnic și reprezintă cea mai eficientă soluție posibilă, nu doar cea mai scumpă.