În 2025, salariul mediu net din sectorul public a continuat să fie mai mare decât cel din mediul privat. În luna aprilie, media era de aproximativ 5.948 de lei la stat, față de 5.572 de lei în privat. Diferența poate părea redusă la prima vedere, însă ea arată un dezechilibru profund: statul a ajuns să plătească mai bine decât economia reală care îi asigură veniturile.
Este o anomalie economică să îi remunerezi, în medie, mai bine pe cei care cheltuiesc resursele publice decât pe cei care le produc. Angajații și antreprenorii din mediul privat creează bunuri și servicii, atrag clienți, fac investiții, plătesc taxe și suportă integral riscurile pieței. Din veniturile lor sunt finanțate salariile publice, însă tocmai ei ajung să câștige mai puțin și să suporte o fiscalitate tot mai apăsătoare.
Nu este greșit ca medicii, profesorii, militarii sau funcționarii competenți să fie bine plătiți. Dimpotrivă, serviciile publice importante au nevoie de profesioniști motivați și remunerați corespunzător. Problema este că statul român menține un aparat administrativ supradimensionat, încărcat cu sinecuri, sporuri, funcții inutile și posturi ocupate pe criterii politice, fără evaluări reale și fără o legătură clară între salariu și performanță.
În mediul privat, salariile depind de productivitate, de încasările firmei și de capacitatea acesteia de a supraviețui într-o piață concurențială. Angajatul poate rămâne fără locul de muncă, compania poate intra în insolvență, iar antreprenorul își poate pierde economiile și investițiile. La stat, salariul este plătit indiferent dacă instituția este eficientă, dacă cetățeanul primește servicii de calitate sau dacă bugetul are bani suficienți.
România a construit astfel un sistem în care statul își cumpără liniștea socială și fidelitatea clientelei politice, iar mediul privat este obligat să achite factura. Când veniturile bugetare nu mai ajung, guvernele nu reduc risipa și privilegiile, ci cresc taxele, introduc noi obligații și transferă costul ineficienței către antreprenori și salariați.
Un stat sănătos nu trebuie să plătească prost competența, dar nici să transforme administrația într-un refugiu privilegiat. Salariile publice trebuie corelate cu performanța, responsabilitatea și posibilitățile reale ale economiei. Fără reformă administrativă, fiecare creștere salarială neacoperită de productivitate va însemna taxe mai mari, inflație și o povară suplimentară pentru cei care muncesc în sectorul privat.
