România, una dintre marile țări agricole ale Uniunii Europene, a ajuns să cheltuiască anual sume uriașe pentru carne de porc, porci vii și produse din carne provenite din import. Într-o estimare mai largă a întregului lanț, vorbim de aproximativ 1,5 miliarde de euro.
Paradoxul economic este evident: România produce milioane de tone de grâu și porumb, dispune de teren agricol și poate produce o parte importantă din furajele necesare zootehniei, dar nu reușește să transforme suficient această materie primă în carne și produse alimentare cu valoare adăugată.
Carnea de porc rămâne produsul cu cel mai mare deficit din balanța agroalimentară. Chiar dacă importurile au scăzut în 2025, valoarea cărnii de porc aduse din exterior a rămas de peste un miliard de euro.
Problema este lipsa lanțurilor economice integrate.
O economie performantă nu produce doar porumb. Porumbul trebuie transformat în furaj, furajul trebuie utilizat în ferme, porcul trebuie crescut și sacrificat în România, iar carnea trebuie procesată în abatoare și fabrici românești, pentru ca produsul finit să ajungă apoi în magazine.
În fiecare etapă se adaugă valoare: apar salarii, profituri, taxe, transport, servicii veterinare, industrie alimentară și alte activități conexe.
Atunci când exportăm materia primă și importăm produsul finit, exportăm o parte din această valoare adăugată și importăm costul ei înapoi.
Efectul se vede și în balanța comercială. Importurile mai mari decât exporturile generează deficit comercial și implicit necesar de finanțare externă. România a încheiat anul 2025 cu un deficit comercial total de aproximativ 32,7 miliarde de euro.
Nu importul în sine este problema. Comerțul internațional este necesar unei economii moderne. Problema apare atunci când o țară dispune de resurse, teren agricol și cerere internă, dar nu reușește să construiască suficientă capacitate productivă pentru a le lega într-un circuit economic național.
România are nevoie de ferme moderne, unități de reproducție, fabrici de furaje, abatoare și capacități de procesare conectate într-un lanț agroindustrial integrat.
Nu este suficient să producem cereale. Prosperitatea apare atunci când transformăm materia primă românească în produse finite românești și păstrăm cât mai mult din valoarea adăugată în economia națională.
