România a avut în ultimii ani una dintre cele mai ridicate inflații din Uniunea Europeană, deficite bugetare foarte mari, un deficit comercial în creștere și o datorie externă care aproape s-a dublat. Cu toate acestea, cursul leu/euro a rămas surprinzător de stabil.
Această stabilitate este prezentată frecvent drept un semn de soliditate economică. Dar cifrele permit și o interpretare diferită: leul s-a apreciat puternic în termeni reali, iar stabilitatea cursului nominal a ascuns o parte din pierderea de competitivitate a economiei românești.
Comisia Europeană constată, de altfel, că România continuă să aibă vulnerabilități legate de deficitele fiscal și extern și că productivitatea reală a muncii pe oră, care crescuse în medie cu aproximativ 4,5% anual în perioada 2015–2019, și-a încetinit ritmul la aproximativ 2% anual între 2020 și 2025.
Inflația din România a fost mult peste cea din zona euro
Pentru o comparație corectă putem utiliza indicele armonizat al prețurilor de consum – HICP –, calculat după aceeași metodologie în toate statele Uniunii Europene.
Între 2020 și 2025, nivelul prețurilor din România a crescut cumulat cu aproximativ 44,6%, în timp ce în zona euro creșterea cumulată a fost de aproximativ 22,6%.
Nu trebuie însă să scădem pur și simplu cele două procente. Diferențialul relativ de prețuri se calculează astfel:
1,446 / 1,226 − 1 = aproximativ 18%
Aceasta înseamnă că nivelul prețurilor din România a avansat, relativ, cu aproximativ 18% mai mult decât cel din zona euro.
Cursul euro a crescut însă cu numai aproximativ 4%
În anul 2020, cursul mediu era de aproximativ 4,84 lei pentru un euro. În 2025, cursul mediu s-a situat în jurul valorii de 5,04 lei/euro.
Deprecierea nominală a leului a fost, așadar, de numai:
5,04 / 4,84 − 1 = aproximativ 4,2%
Avem astfel două evoluții foarte diferite: prețurile relative din România au crescut cu aproximativ 18% față de zona euro, în timp ce moneda s-a depreciat față de euro cu numai aproximativ 4%.
Unde ar fi ajuns cursul dacă ar fi compensat diferențialul de inflație?
Putem face un exercițiu simplificat de paritate a puterii de cumpărare.
Dacă deprecierea leului ar fi compensat integral diferențialul de inflație acumulat față de zona euro, rezultatul ar fi fost:
4,84 × 1,18 = aproximativ 5,71 lei/euro
Cursul mediu efectiv din 2025 a fost însă de numai aproximativ 5,04 lei/euro.
Diferența este considerabilă.
Aceasta nu înseamnă că 5,71 lei/euro reprezintă automat „cursul corect” al monedei naționale. Cursul unei monede este determinat și de productivitate, fluxurile de capital, investițiile străine, fondurile europene, remitențe, dobânzi, rezerve valutare și numeroși alți factori.
Calculul ne arată însă ceva important: deprecierea nominală a leului a compensat numai o mică parte din diferențialul de inflație acumulat față de zona euro.
Rezultatul este o apreciere reală importantă a monedei.
Comisia Europeană confirmă deteriorarea competitivității prin cursul real
Această concluzie nu rezultă numai din calculul simplificat de mai sus.
Comisia Europeană utilizează cursul de schimb real efectiv – REER – tocmai pentru a măsura competitivitatea unei economii față de principalii săi parteneri comerciali. REER ia în calcul atât mișcarea cursului nominal, cât și evoluția relativă a prețurilor sau a costurilor.
Comisia constata deja că, după creșterea inflației de după pandemie, competitivitatea externă prin cost a României a început să se deterioreze. Aprecierea cursului real calculat pe baza HICP s-a accelerat în 2022 și 2023 deoarece inflația României a fost semnificativ peste cea din zona euro, în timp ce leul chiar s-a apreciat ușor față de euro. Cursul real calculat prin costul unitar al muncii a început, la rândul său, să se aprecieze mai puternic.
Prin definiție, o creștere a REER înseamnă o apreciere reală și o deteriorare a competitivității prin preț sau cost. Eurostat utilizează tocmai acest indicator în procedura dezechilibrelor macroeconomice.
Așadar, fenomenul pe care îl observăm prin comparația dintre inflație și EUR/RON apare și în indicatorii europeni de competitivitate.
Leul puternic face importurile relativ mai ieftine
Există o consecință economică directă.
Dacă prețurile și costurile interne cresc mai repede decât la partenerii comerciali, iar moneda nu se depreciază suficient pentru a compensa diferența, producătorul intern pierde competitivitate.
Pentru consumatorul român, produsul importat devine relativ mai atractiv. Pentru producătorul român, exportul devine relativ mai dificil.
Putem avea astfel simultan:
costuri interne în creștere → leu puternic → importuri relativ ieftine → exporturi relativ scumpe → deteriorarea balanței comerciale.
Aceasta nu înseamnă că deficitul comercial este produs exclusiv de curs. Structura economiei, consumul, deficitul bugetar, energia, investițiile și capacitatea industrială sunt factori esențiali. Dar cursul real reprezintă una dintre variabilele importante ale competitivității.
Deficitul comercial aproape s-a dublat
În 2020, deficitul comercial al României era de aproximativ 18,4 miliarde euro.
În 2025 a ajuns la aproximativ 32,7 miliarde euro.
Creșterea este de aproximativ:
32,7 / 18,4 − 1 = 78%
Cu alte cuvinte, într-o perioadă în care cursul nominal a părut foarte stabil, dezechilibrul comerțului cu bunuri s-a deteriorat masiv.
Acesta este un semnal pe care stabilitatea EUR/RON nu trebuie să îl ascundă.
Datoria externă a crescut cu peste 100 de miliarde de euro
Imaginea devine și mai interesantă dacă introducem datoria externă.
Datoria externă totală a României era de aproximativ 125 miliarde euro la sfârșitul anului 2020.
La sfârșitul lui 2025 ajunsese la aproximativ 227 miliarde euro.
Creșterea este de circa:
102 miliarde euro, respectiv aproximativ 81%.
Nu trebuie făcută însă confuzia între cauzalitate și corelație. Nu putem afirma că acești peste 100 de miliarde de euro de datorie suplimentară sunt consecința cursului de schimb. O parte importantă provine din îndatorarea statului și din deficitele bugetare.
Dar datoria externă, deficitul de cont curent și deficitul comercial fac parte din aceeași imagine a necesarului de finanțare externă al unei economii.
Comisia Europeană arată explicit că deficitul public ridicat al României a reprezentat un factor important al deficitelor externe și al necesarului de împrumut.
Stabilitatea cursului nu înseamnă automat competitivitate
Avem astfel, între 2020 și 2025, patru cifre care trebuie privite împreună:
+44,6% – creșterea cumulată a prețurilor în România;
+22,6% – creșterea cumulată a prețurilor în zona euro;
~+4,2% – creșterea cursului mediu EUR/RON;
~+78% – creșterea deficitului comercial;
la care se adaugă aproximativ +81% creștere a datoriei externe totale.
Aceste evoluții ridică o întrebare legitimă: reflectă cursul nominal evoluția competitivității economiei românești?
Datele sugerează că numai într-o măsură redusă.
Cursul poate ascunde slaba productivitate
Adevărata problemă nu este însă cursul în sine, ci productivitatea.
O economie poate suporta creșteri salariale și chiar o apreciere reală a monedei atunci când productivitatea crește suficient de repede. Produsele sale devin mai sofisticate, valoarea adăugată crește, iar firmele pot plăti salarii mai mari fără să-și piardă competitivitatea.
Problema apare atunci când salariile, prețurile și costurile cresc mai repede decât productivitatea.
Comisia Europeană arată că productivitatea reală a muncii pe oră a României și-a redus ritmul de creștere de la aproximativ 4,5% anual în 2015–2019 la circa 2% anual în 2020–2025. Mai mult, o parte importantă a creșterii productivității este concentrată în IT&C și în câteva clustere industriale, predominant cu capital străin.
Prin urmare, stabilitatea nominală a monedei nu trebuie confundată cu performanța structurală a economiei.
Curs economic sau curs politic?
Un curs foarte stabil are avantaje evidente. Reduce costul importurilor, temperează inflația importată, oferă predictibilitate debitorilor în valută și contribuie la încrederea financiară.
Dar această stabilitate are și un cost atunci când inflația internă rămâne sistematic mai mare decât în economiile partenere.
Apare atunci o alegere de politică economică: accepți deprecierea nominală și o parte din presiunea inflaționistă sau menții moneda puternică și transferi presiunea către competitivitatea producătorilor interni.
Din această perspectivă, cursul nu mai este doar rezultatul mecanic al diferențialului de inflație. El este influențat de politica monetară, dobânzi, fluxurile de capital și intervențiile băncii centrale.
De aceea putem vorbi despre o componentă de politică economică a stabilității cursului, fără a pretinde că există o valoare unică și mecanică pe care piața ar fi trebuit să o stabilească.
Un leu puternic nu înseamnă neapărat o economie puternică
O monedă puternică este sustenabilă pe termen lung atunci când în spatele ei se află o economie productivă, capabilă să exporte suficient și să genereze valoare adăugată mare.
În caz contrar, cursul nominal stabil poate crea o iluzie.
România a avut între 2020 și 2025 o inflație mult mai mare decât zona euro, în timp ce deprecierea leului a fost redusă. În aceeași perioadă, deficitul comercial s-a apropiat de dublare, datoria externă a crescut cu peste 100 de miliarde de euro, iar indicatorii europeni au semnalat deteriorarea competitivității prin cost.
Problema României nu se rezolvă însă prin simpla depreciere a leului. Deprecierea nu poate înlocui productivitatea.
Soluția structurală este creșterea productivității: investiții, tehnologie, capital, infrastructură, educație, energie competitivă și dezvoltarea unor lanțuri industriale capabile să transforme resursele și munca românească în produse cu valoare adăugată mare.
Cursul de schimb poate ascunde pentru o perioadă diferența dintre ceea ce consumăm și ceea ce producem. Datoria externă poate finanța pentru o perioadă această diferență.
Dar nici cursul și nici datoria nu pot substitui la nesfârșit productivitatea.
Un leu puternic devine cu adevărat un semn al unei economii puternice numai atunci când puterea lui este susținută de ceea ce economia românească este capabilă să producă și să vândă.
