Energia, campioana scumpirilor din septembrie. Creșteri importante și la fructe, cafea și produse cosmetice

Prețurile au continuat să urce în septembrie, iar energia electrică a înregistrat cea mai mare scumpire din economie: +69,16% față de anul trecut și +0,59% față de luna august, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Pe locul al doilea în topul creșterilor anuale se află fructele proaspete, cu un avans de 32,42%, urmate de serviciile de igienă și cosmetică, care s-au scumpit cu 19,52%. În general, produsele alimentare au urmat aceeași tendință de creștere, cele mai mari majorări fiind înregistrate la fructe și conserve din fructe (+19,26%) și la cacao și cafea (+19,23%).

Totuși, au existat și câteva scăderi de preț. Cartofii s-au ieftinit cu 6,35%, iar fructele proaspete au fost mai ieftine cu 7,82% față de anul trecut.

În rândul mărfurilor nealimentare, după energia electrică, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la energia termică (+13,63%) și la cărți, ziare și reviste (+10,48%). Singura categorie cu o scădere vizibilă a fost gazele naturale, care s-au ieftinit cu 2,04%.

Pe segmentul serviciilor, transportul aerian a devenit mai accesibil – o ieftinire de 9,8% față de august –, însă transportul rutier s-a scumpit cu 2,17%.

Datele INS confirmă astfel o tendință generală de creștere a prețurilor în sectoare-cheie, în special în zona energetică și în bunurile de consum zilnic, presiune care continuă să alimenteze inflația resimțită de populație.

Economistii.ro este un proiect media non-profit dedicat promovării unei noi economii axate pe echitate, pe respectul față de ființa umană, față de resursele materiale și imateriale ale României.
@2025 economistii.ro - Toate drepturile rezervate