România a avut bani europeni pentru reabilitarea barajelor, dar statul a demonstrat, din nou, că nu lipsa finanțării este problema principală, ci lipsa competenței administrative. Din 30 de baraje vizate, doar unul a fost reabilitat. Restul au rămas blocate în hârtii, proceduri, licitații întârziate și nepăsare instituțională.

La stat, competența este prea des înlocuită de numiri politice. Oamenii puși în funcții nu sunt neapărat profesioniști, ci produse ale unor rețele de partid. Așa ajung instituțiile vitale să fie conduse de persoane care nu pot livra investiții, nu pot gestiona proiecte și nu pot transforma banii disponibili în lucrări concrete.

Costurile cresc, energia electrică este scumpă, materialele se scumpesc, iar întârzierile fac ca orice investiție publică să devină tot mai greu de realizat. În loc să acționeze rapid, statul se sufocă în propria birocrație. Iar prețul nu îl plătesc directorii numiți politic, ci cetățenii, fermierii, comunitățile și localitățile expuse inundațiilor.

Barajele nu sunt mofturi. Sunt infrastructură critică. Înseamnă siguranță, agricultură, apă, protecție și stabilitate economică. Când pierzi bani pentru asemenea lucrări, nu mai vorbim despre o simplă eroare administrativă. Vorbim despre un stat slab, politizat și incapabil să își apere oamenii.