România a ajuns într-o situație greu de imaginat: o țară traversată de Dunăre riscă probleme în producția de energie nucleară din cauza nivelului scăzut al fluviului și a dificultăților de asigurare a apei necesare răcirii reactoarelor de la Cernavodă.
Este rezultatul unor probleme structurale acumulate în 36 de ani. Albia Dunării, infrastructura hidrotehnică, acumulările și sistemele de gestionare a apei nu au beneficiat de amploarea investițiilor pe care securitatea energetică a României le-ar fi impus.
Paradoxul este uriaș. Putem avea ani agricoli foarte buni, cu precipitații importante și producții ridicate de cereale, dar în același timp nivelul Dunării poate ajunge insuficient pentru funcționarea fără restricții a unor capacități energetice. Nu este un nonsens al naturii, ci dovada că precipitațiile locale și debitul Dunării sunt fenomene diferite, iar statul trebuie să fie pregătit să gestioneze perioadele hidrologice dificile.
Criza energetică este doar una dintre crizele structurale care se suprapun: deficit bugetar, datorie în creștere, infrastructură insuficientă și instituții incapabile să planifice pe termen lung.
Nicușor Dan nu prezintă astăzi o soluție capabilă să rupă acest cerc.
După 36 de ani, România descoperă cât costă lipsa marilor investiții: putem avea reactoare nucleare, dar să ajungem să ne întrebăm dacă avem suficientă apă pentru a le răci.
