Pentru multe familii din România, problema economică principală nu mai este dacă veniturile cresc nominal, ci dacă acestea reușesc să țină pasul cu cheltuielile. Luna iulie a venit cu o combinație de modificări care pot pune din nou presiune asupra bugetelor gospodăriilor.

În mai multe zone ale țării au crescut tarifele pentru apă și canalizare, în timp ce piața carburanților rămâne expusă presiunilor generate de modificarea regimului accizelor. În același timp, energia și alimentele continuă să reprezinte categorii importante de cheltuieli pentru populație. 

Pe cealaltă parte, salariul minim brut a fost majorat de la 1 iulie. Problema este că o creștere a salariului nominal nu înseamnă automat o îmbunătățire proporțională a nivelului de trai. Dacă o parte importantă din venitul suplimentar este absorbită de alimente, utilități, transport sau rate, puterea reală de cumpărare poate avansa mult mai lent.

Comisia Europeană consideră că inflația persistentă și măsurile de consolidare fiscală vor reduce semnificativ consumul intern în 2026. O revenire economică mai consistentă este anticipată abia pentru 2027, când creșterea PIB ar putea ajunge la 2,3%, dacă inflația se temperează și condițiile de finanțare devin mai favorabile. 

Această situație poate schimba inclusiv comportamentul consumatorilor. Familiile tind să amâne achizițiile importante, să economisească acolo unde este posibil și să devină mult mai atente la cheltuielile lunare. Pentru companii, scăderea apetitului pentru consum înseamnă vânzări mai slabe și investiții amânate.

România se confruntă astfel cu un paradox: veniturile nominale pot continua să crească, dar sentimentul de prosperitate să rămână absent. Pentru milioane de oameni, indicatorul care contează nu este salariul trecut pe contract, ci suma care mai rămâne în cont după plata facturilor, alimentelor, ratelor și transportului.