Michael Pettis este profesor de finanțe la Școala de Management Guanghua a Universității din Beijing și membru senior al Centrului Carnegie pentru Pace Internațională. Acesta a publicat mai multe lucrări de referință privind dezechilibrele comerciale globale, printre care se numără volumul „Trade Wars Are Class Wars”.
Un editorial recent din publicația Financial Times atrage atenția asupra modului în care Europa și Statele Unite apelează tot mai des la politici industriale pentru a-și proteja sectoarele economice cheie în fața măsurilor puternic intervenționiste ale Beijingului. Jurnaliștii britanici avertizează că o prezență prea mare a statului poate genera costuri substanțiale și distorsiuni pe termen lung. Recomandarea lor generală este păstrarea piețelor deschise acolo unde este posibil și redobândirea avantajelor competitive istorice ale Occidentului.
Această perspectivă clasică scapă din vedere dinamica structurală a comerțului global, după cum explică economistul Michael Pettis. Întrebarea reală în contextul actual depășește simpla dilemă dacă guvernele occidentale ar trebui sau nu să intervină în economie. Miza adevărată este reprezentată de stabilirea statului care va proiecta și va dirija această intervenție în mod direct.
Într-o economie mondială profund interconectată, acțiunile unor actori majori care subvenționează masiv producția internă își extind efectele dincolo de propriile granițe. Atunci când un stat menține excedente comerciale masive prin controlul fluxurilor de capital și al conturilor comerciale, dezechilibrele sale interne sunt exportate automat către partenerii săi comerciali. Legile stricte ale balanței de plăți impun ca dezechilibrele externe ale tuturor țărilor să se coreleze perfect. Prin urmare, o anomalie structurală dintr-o regiune creează o deformare echivalentă în restul lumii.
Acest mecanism demonstrează că politicile industriale ale unui stat devin, în oglindă, politicile industriale ale partenerilor săi de afaceri. Dacă Beijingul reușește să își extindă cota pe piața vehiculelor electrice prin subvenții masive și restricții financiare, această acțiune determină configurația pieței auto din țările importatoare, independent de voința acestora din urmă. Refuzul unui guvern occidental de a interveni devine astfel lipsit de sens, deoarece economia sa este deja influențată direct de deciziile luate în exterior.
Pentru a opri acest transfer de dezechilibre, statele afectate au la dispoziție doar două opțiuni clare. Prima presupune semnarea unui nou acord global de tip Bretton Woods, după modelul propus inițial de John Maynard Keynes, care să penalizeze utilizarea comerțului ca vehicul pentru exportarea dezechilibrelor economice interne. A doua opțiune impune ca țările cu piețe deschise să își protejeze conturile externe la fel de riguros cum o fac partenerii lor intervenționiști. Orice altă abordare lasă structura economică internă la discreția guvernelor străine.
Alegerea reală din prezent se dă între o intervenție planificată în propria capitală și o intervenție dictată de la nivel extern. Recunoașterea modului în care politicile industriale traversează frontierele prin balanța de plăți transformă complet dezbaterea tradițională despre liberalism și protecționism.
