Propunerea Comisiei Europene pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei 2028-2034 stabilește o sumă record destinată parteneriatelor externe și diplomației globale. Acest nou pachet financiar, numit Instrumentul Europa Globală, este evaluat la 200 de miliarde de euro, reprezentând 0,14 la sută din venitul național brut al comunității europene. Proporția de 90 la sută din aceste fonduri urmează să fie clasificată drept asistență oficială pentru dezvoltare, generând o cheltuială anuală de aproximativ 26 de miliarde de euro. Această sumă plasează Uniunea Europeană printre cei mai mari furnizori de finanțare pentru dezvoltare din lume, fiind comparabilă cu asistența oferită de Germania în anul 2025. Pentru context, precizăm că Costanza Greppi Maturana este analist de cercetare la institutul Bruegel, fiind specializată în macroeconomie și comerț internațional. Niclas Poitiers deține un doctorat în economie la Universitatea din Barcelona și cercetează politicile industriale și lanțurile globale de valoare în cadrul aceleiași instituții din Bruxelles.

Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene prevăd că reducerea sărăciei reprezintă pilonul central al politicii de cooperare pentru dezvoltare. Totuși, actuala propunere apare într-un moment în care de la această politică se așteaptă îndeplinirea unui număr extins de obiective strategice. Statele membre solicită o aliniere strânsă a ajutorului extern cu scopurile de politică externă, securitate și geopolitică. Noua structură bugetară înlocuiește abordarea bazată pe ținte tematice obligatorii cu un sistem axat pe alocări regionale flexibile și o rezervă nealocată destinate crizelor energetice sau migrației. Această flexibilitate permite un răspuns rapid la provocări, dar scade transparența în ceea ce privește echilibrul dintre sprijinul umanitar direct și prioritățile politice de stabilizare sau extindere.

Două elemente din noua arhitectură financiară arată o reducere clară a atenției acordate combaterii sărăciei în mod direct. Cerința ca 90 la sută din fonduri să îndeplinească criteriile asistenței oficialer pentru dezvoltare înseamnă o scădere reală față de pragul actual de 93 la sută. Această proporție se aplică unei baze reduse, din care Ucraina este complet exclusă din calculele standard. În plus, recomandarea Organizației Națiunilor Unite ca statele dezvoltate să direcționeze cel puțin 0,2 la sută din venitul național brut către țările cele mai sărace este inclusă de Comisie doar ca un obiectiv facultativ. Această reconfigurare ridică semne de întrebare legate de corelarea resurselor cu nevoile reale ale statelor beneficiare, sugerând o tranziție asumată spre interese geopolitice prioritare.

Contextul global actual potențează importanța acestui buget european, pe fondul unei reduceri generalizate a asistenței internaționale. În anul 2025, ajutorul global oferit de țările din cadrul Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare a scăzut cu 23,1 la sută, atingând 174,3 miliarde de dolari. Prăbușirea a fost determinată în mare parte de reducerea asistenței americane cu 56,9 la sută, însă și donatori majori din Europa precum Germania, Franța și Regatul Unit au programat tăieri bugetare substanțiale pentru anii următori. Creșterea propusă la nivelul Uniunii Europene de la 0,11 la sută la 0,14 la sută din venitul național brut poate compensa parțial deficitul global de finanțare, consolidând rolul central al Bruxelles-ului în politica de dezvoltare globală.

Repartizarea geografică propusă relevă discrepanțe majore atunci când este analizată în raport cu trei indicatori de referință relevanți, respectiv dimensiunea populației, rata sărăciei extreme și modelul tradițional de finanțare al Băncii Mondiale. Evaluarea pe cap de locuitor plasează regiunea Orientului Mijlociu, Africii de Nord și Golfului pe primul loc, cu o alocare anuală de 10,90 euro per persoană. În schimb, regiunea Asia și Pacific primește doar 0,51 euro per persoană anual, în ciuda unei populații totale de peste patru miliarde de locuitori. Africa Subsahariană înregistrează o valoare medie de 5,90 euro pentru fiecare locuitor în mod anual.

Divergențele devin extreme dacă raportăm fondurile disponibile direct la concentrarea sărăciei pe glob. Africa Subsahariană găzduiește marea majoritate a celor mai săraci oameni din lume, dar primește doar 16 euro pe an pentru fiecare persoană aflată în sărăcie extremă. Regiunea Orientului Mijlociu și a Africii de Nord beneficiază de 319 euro anual per persoană afectată de sărăcie severă, reprezentând o valoare de aproape douăzeci de ori mai mare. Pentru a evalua această distorsiune evidentă, analiza folosește indicatorul numit primă geopolitică, reflectând diferența dintre alocarea reală și cea bazată strict pe nevoile umanitare. Valorile actuale evidențiază o alocare masivă determinată de interese politice evidente în vecinătatea sudică a Uniunii Europene.

Această orientare pronunțată este confirmată și de o comparație directă cu tiparul stabil de distribuție al Grupului Băncii Mondiale. Regiunea Asia și Pacific ar primi doar 9,9 la sută din fondurile europene regionale, comparativ cu o cotă de referință de 31,5 la sută întâlnită în practica Băncii Mondiale. În schimb, zona Orientului Mijlociu și a Africii de Nord atrage 24,8 la sută din bugetul extern european, depășind masiv procentul de 6,7 la sută stabilit de instituția financiară globală. Africa Subsahariană reprezintă singura zonă geografică unde alocarea europeană de 35 la sută se aliniază strâns cu standardul internațional de referință de 35,9 la sută.

Reorientarea strategică reprezintă un răspuns clar la transformările globale recente și la crizele din perioada actuală. Finanțarea intensivă acordată unor regiuni specifice indică faptul că Uniunea Europeană prioritizează gestionarea directă a fluxurilor migratorii și securitatea aprovizionării cu energie în detrimentul altor obiective. Modificarea structurală a instrumentului de sprijin extern și eliminarea pragurilor minime obligatorii pentru mediu sau dezvoltare umană impun măsuri stricte de responsabilizare. C