Între 2020 și 2025, prețurile din România au crescut, în medie, cu aproximativ 46%. Cu alte cuvinte, dacă în anul 2020 un coș de cumpărături costa 100 de lei, în 2025 același coș costă aproximativ 146 de lei. Aceasta este una dintre cele mai puternice erodări ale puterii de cumpărare din ultimii ani.
Inflația nu este doar o statistică. Ea reprezintă un impozit ascuns, plătit de fiecare cetățean. Nu contează dacă ești salariat, pensionar sau antreprenor: atunci când banii își pierd valoarea, munca ta valorează mai puțin, economiile tale valorează mai puțin, iar viitorul devine mai nesigur.
Dacă în 2020 aveai nevoie de 10.000 de lei pentru anumite cheltuieli ale familiei, în 2025 ai nevoie de aproximativ 14.600 de lei pentru a cumpăra aceleași bunuri și servicii. Dacă venitul tău nu a crescut cu cel puțin 46%, nivelul tău de trai a scăzut.
Cea mai mare povară nu cade asupra celor bogați, ci asupra oamenilor obișnuiți. Familiile cu venituri mici cheltuiesc cea mai mare parte a banilor pe alimente, utilități, medicamente și transport, exact categoriile care au fost puternic afectate de scumpiri.
În același timp, statul continuă să măsoare succesul prin creșterea PIB-ului și prin majorarea încasărilor la buget. Însă o parte importantă din aceste încasări suplimentare provin tocmai din prețurile mai mari. Când un produs se scumpește, TVA-ul încasat de stat crește automat, chiar dacă cetățeanul cumpără aceeași cantitate.
Inflația nu creează prosperitate. Ea doar redistribuie avuția. Cei care dețin active reale – terenuri, imobile, afaceri – reușesc adesea să se protejeze. Cei care trăiesc din salarii, pensii sau economii în numerar sunt cei care suportă costul cel mai mare.
După cinci ani în care prețurile au urcat cu aproape jumătate, întrebarea esențială este una simplă: au crescut și veniturile românilor cu același procent? Pentru milioane de oameni, răspunsul este negativ.
România nu poate deveni o țară prosperă dacă acceptă ca inflația să erodeze constant puterea de cumpărare. Prosperitatea reală nu înseamnă mai mulți bani tipăriți sau salarii nominale mai mari, ci posibilitatea cetățeanului de a cumpăra mai multe bunuri și servicii din munca sa.
Acesta ar trebui să fie adevăratul criteriu după care judecăm performanța unei guvernări: nu câți bani circulă în economie, ci cât valorează ei în buzunarul fiecărui român.
