România pierde populație, dar are în continuare nevoie de locuințe noi. Cele două realități nu se contrazic.
Datele Eurostat pentru 2024 arată că 40,7% dintre români trăiesc în locuințe supraaglomerate, cea mai ridicată proporție din Uniunea Europeană, față de numai 16,9% media UE. România are, în același timp, doar 1,1 camere pe persoană, comparativ cu 1,7 la nivel european.
Situația pare paradoxală deoarece România are și cea mai ridicată rată a proprietății din UE: aproximativ 94% dintre oameni locuiesc într-o proprietate personală.
Proprietatea nu înseamnă însă automat că necesarul de locuire este satisfăcut.
O casă rămasă într-un sat depopulat nu rezolvă deficitul de apartamente din București, Cluj, Iași sau Timișoara. Oamenii se mută, clădirile nu.
Mai există un fenomen important: reducerea dimensiunii gospodăriilor. O familie de cinci persoane poate ocupa astăzi o singură locuință. Dacă cei trei copii formează ulterior gospodării independente, aceleași cinci persoane pot avea nevoie de trei sau patru locuințe. Populația nu crește, dar cererea rezidențială da.
Comisia Europeană consideră că nivelul ridicat al supraaglomerării din România indică o ofertă insuficientă de locuințe în raport cu nevoile gospodăriilor.
La aceasta se adaugă vechimea și calitatea unei părți importante din fondul construit.
De aceea, România are simultan nevoie de renovarea clădirilor existente și de construcții noi, în special în polii economici și zonele metropolitane.
Scăderea populației nu elimină nevoia de locuințe. Important este unde se află locuințele, unde sunt locurile de muncă și unde vor oamenii să trăiască.
