România are gaz, are teren agricol, are fermieri și are nevoie de producție alimentară competitivă. Cu toate acestea, statul român a permis distrugerea unei verigi esențiale din economie: producția internă de îngrășăminte. În loc să folosim gazul pentru a produce valoare adăugată, locuri de muncă și avantaje pentru agricultură, îl exportăm ieftin, îl risipim în consum direct sau îl folosim fără o strategie industrială coerentă.
Îngrășămintele nu sunt un detaliu tehnic. Ele sunt un element de bază pentru performanța agriculturii moderne. Fără îngrășăminte accesibile, fermierii au costuri mai mari, producții mai mici și devin mai vulnerabili în fața concurenței externe. Agricultura nu poate fi competitivă dacă intrările principale — energia, îngrășămintele, motorina, creditul și irigațiile — sunt mai scumpe decât în alte state.
România a ajuns să importe masiv ceea ce putea produce singură. Fabricile s-au închis, capacitățile industriale au fost abandonate, iar fermierii au fost lăsați să cumpere îngrășăminte la prețuri dictate de piața externă. Este o greșeală strategică. O țară agricolă care nu își controlează costurile de bază nu își poate apăra nici fermierii, nici securitatea alimentară.
Gazul românesc ar trebui folosit inteligent. Nu doar ars pentru încălzire, nu doar vândut ca materie primă ieftină, ci transformat în produse cu valoare adăugată. Îngrășămintele produse local ar reduce costurile pentru agricultori, ar crește competitivitatea produselor românești și ar susține dezvoltarea industriei chimice. Aici se vede diferența dintre o economie de consum și o economie de producție.
România trebuie să lege politica energetică de politica agricolă și industrială. Gazul, agricultura și industria chimică nu sunt domenii separate. Ele formează un lanț economic. Dacă avem gaz și pământ fertil, dar importăm îngrășăminte scumpe, înseamnă că pierdem exact valoarea pe care am putea să o producem acasă.
Refacerea producției interne de îngrășăminte nu este nostalgie industrială. Este o decizie de securitate economică. Este una dintre condițiile prin care România poate avea agricultură performantă, alimente mai competitive și o economie care nu mai trăiește doar din importuri, taxe și împrumuturi.
