

Titlurile de stat sunt prezentate ca investiții sigure. Și, într-un sens strict, sunt: statul îți promite că îți dă banii înapoi, plus o dobândă. Problema este alta: ce mai valorează acei bani când îi primești?
Dacă dobânda oferită este mai mică decât inflația, românul nu câștigă, ci pierde mai puțin vizibil. Pe hârtie are profit. În realitate, puterea lui de cumpărare scade. Primește mai mulți lei, dar acei lei cumpără mai puține produse și servicii.
Aceasta este marea iluzie financiară vândută populației: siguranța nominală, nu siguranța reală. Statul se împrumută de la cetățeni, le promite o dobândă, iar inflația îi ajută să returneze bani mai slabi decât cei luați.
Cine câștigă? Statul îndatorat. Cine pierde? Cetățeanul prudent, care a muncit, a economisit și a crezut că își protejează banii.
O investiție este bună doar dacă îți păstrează sau îți crește puterea de cumpărare. Restul este contabilitate frumoasă pentru o pierdere reală.








